De-a lungul istoriei sale îndelungate, Ierusalimul a fost supus la 52 de atacuri, capturat și recucerit de 44 de ori, asediat de 23 ori și distrus de două ori. Cea mai veche parte a orașului a fost locuită în secolul al IV-lea î.Hr., făcând din Ierusalim unul dintre cele mai vechi orașe din lume.

Datorită poziției centrale a orașului în naționalismul israelian și palestinian, dificultatea de a rezuma mai mult de 5000 de ani de istorie locuită este adesea influențată de prejudecățile ideologice sau contextul istoric (vezi “Istoriografie și naționalism”). De exemplu, perioadele de istorie a orașului legate de evrei sunt importante pentru naționaliștii israelieni, care susțin că evreii moderni au origini și descendență din israeliți, în timp ce perioadele islamice ale istoriei orașului sunt importante pentru naționaliștii palestinieni, care sugerează că palestinienii moderni descend din diferite popoare care au trăit în regiune. Ca rezultat, ambele părți pretind că istoria orașului a fost politizată de cealaltă parte pentru a-și întări revendicările relative asupra orașului, iar acest lucru este susținut de accentul diferit pus de diferiți autori asupra diferitelor evenimente și perioade din istoria orașului.

Epoca Bronzului Perioada proto-canaanită Informații suplimentare: Canaan

Inscripțiile din scrisorile Amarna din secolul al XIV-lea î.Hr. menționează “Ú-ru-sa-lim”, iar dovezi arheologice sugerează că prima așezare a fost stabilită lângă Izvorul Gihon între 3000 și 2800 î.Hr. Prima mențiune cunoscută a orașului apare în jurul anului 2000 î.Hr. în Textele de Execrație ale Regatului Mijlociu Egiptean, unde a fost înregistrat sub numele de “Rusalimum.” Etimologia numelui se crede că se referă fie la “pace” (asemănător cu cuvintele actuale pentru pace, “Salam” sau “Shalom” în araba modernă și ebraică), fie la Shalim, zeul crepusculului în religia canaanită.

Perioada canaanită și egipteană Informații suplimentare: Orașul lui David (istoric)

Dovezile arheologice sugerează că, până în secolul al XVII-lea î.Hr., canaanii construiseră ziduri masive (din bolovani de 4-5 tone, înălțate la 26 de picioare înălțime) pe partea estică a Ierusalimului pentru a-și proteja vechiul sistem de aprovizionare cu apă. În jurul anului 1550-1400 î.Hr., Ierusalimul devenise vasal al Egiptului, după ce Noul Regat Egiptean sub conducerea lui Ahmose I și Thutmose I reunise Egiptul și se extinsese în Levant. Scrisorile Amarna conțin corespondența lui Abdi-Heba, șeful Urusalimului, cu suzeranul său Amenhotep al III-lea.

Influența egipteană în regiune a început să scadă în secolul al XII-lea î.Hr., în timpul prăbușirii Epocii Bronzului. Bătălia de la Djahy din 1178 î.Hr., în care Ramesses al III-lea s-a confruntat cu Popoarele Mării (Djahy referindu-se la Canaan în egipteană), a marcat declinul puterii egiptene, în urma Bătăliei de la Kadesh din 1274 î.Hr. Aceste evenimente pot fi considerate începutul declinului atât al egiptenilor, cât și al hitiților, ceea ce a dus la apariția unor regate independente în regiune. Conform Bibliei, la acea vreme, Ierusalimul era cunoscut sub numele de Jebus, iar locuitorii canaaniți independenți erau denumiți jebusiți.